Multe din articolele mele sunt dedicate efectelor secundare ale contraceptivelor hormonale, mai ales celor despre care nu se prea vorbește. Dar asta NU înseamnă că sunt împotriva contracepției. Multe femei preferă pilula contraceptivă pentru că simt că dețin controlul asupra propriului corp. Alte metode contraceptive, precum prezervativul, necesită cooperarea ambilor parteneri. Cred că fiecare metodă își are locul ei, în funcție de momentul în care te afli. Iată principalele metode contraceptive care NU îți afectează hormonii.

Dispozitivul intrauterin (Steriletul) de cupru

Dispozitivul intrauterin (DIU) de cupru, cunoscut și sub denumirea de sterilet de cupru, e considerat cea mai eficientă metodă contraceptivă. Funcționează prin oprirea implantării, motiv pentru care se poate folosi și ca și contraceptiv de urgență. Lucrul grozav la sterilet e că tu vei continua să ai ovulație și un ciclu normal. Și nu, NU îți afectează șansele de a avea copii pe viitor. De asemenea, s-au făcut mai multe studii despre impactul acestui sterilet asupra nivelului de cupru. Ce s-a decoperit? Veștile sunt bune! Nu au existat diferențe între cele două grupuri! În plus, DIU de cupru îți lasă controlul asupra contracepției. Trebuie inserat de către un medic, însă o dată ce asta e făcut, e sigur pentru 3-10 ani în funcție de firma producătoare.

Efecte secundare? Are unele riscuri, dar cu o incidență mult mai mică în comparație cu cele ale pilulelor contraceptive. Undele femei spun că au sâmgerări mai abundente, chiar cu chiaguri. Altele spun că se confruntă cu dureri menstruale mult mai puternice. Există și un risc scăzut ca DIU să se miște din loc și să perforeze uterul. Așa că dacă ai DIU de cupru și simți o durere îngrozitoare în zona abdominală, care te trimite la urgențe, nu uita să le spui despre sterilet. Nu în ultimul rând, nu uita că DIU de cupru nu te protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Pentru asta ai nevoie de prezervativ!

Diafragma (folosită cu spermicide)

Diafragma este o metodă de tip barieră. Ea se inserează în vagin și fixează pe cervix, acoperindu-l. De obicei, înainte de a o insera, se pune un gel sau chiar spermicid în interiorul diafragmei pentru a-i spori eficiența. Dacă este utilizată corect, eficiența ei poate ajunge până la 92-96%. Cum nimeni nu e perfect, eficiența ei este estimată de fapt undeva la 88%.

În ceea ce privește riscurile, acestea sunt puține. De sigur, dacă nu numărăm faptul că nu protejează împotriva BTS. Spermicidele însă conțin niște chimicale care măresc riscul de infecții la unele femei. Infecțiile urinare sunt mai comune și pot apărea iritații ce te expun la un risc mai mare de a contracta BTS, inclusiv HIV. Din nou, nu e cea mai bună metodă pentru sex ocazional, dar dacă spermicidele nu te deranjează, poate fi o metodă bună într-o relație stabilă.

Metoda simpto-termală

Am vorbit despre metoda simpto-termală și despre cum poate fi atât o metodă contraceptivă cât și una de cunoaștere a corpului într-un alt articol. Am mai spus-o și o voi repeta – METODA SIMPTO-TERMALĂ NU ESTE ACELAȘI CU LUCRU CU METODA RITMULUI. Metoda ritmului e foarte ineficientă pentru că presupune că toate femeile au un ciclu regulat și că ovulația are loc mereu în aceeași zi. Ceea ce e extrem de fals! Chiar și femeile cu un ciclu regulat pot să aibă întârzieri din cauza unei boli, stres, sau chiar a unei călătorii. Prin metoda simpto-termală îți urmărești fertilitatea și afli exact data la care are loc ovulația. Astfel, poți ști când poți face sex neprotejat fără grija unei sarcini.

Dacă respecți regulile metodei întocmai, nu poți face sex neprotejat minim trei cicluri în care folosești metoda. De ce? Pentru că e nevoie de un pic de timp să fii cu adevărat comfortabilă cu metoda, să îți înțelegi corpul, să vezi cum arată graficele de temperatură și mucus cervical. Deși nu te bazezi pe „ritm”, ajută să vezi câteva cicluri modul în care se confirmă ovulația. O dată ce înțelegi cum funcționează, poți să faci sex neprotejat după ce confirmi ovulația. În perioada fertilă, ai diverse opțiuni: prezervative, diafragma, metoda retragerii (care trebuie utilizată însă perfect pentru a fi eficientă) sau clasica abstinență.

Partea negativă? E nevoie de seriozitate. Trebuie să-ți iei temperatura bazală în fiecare zi la aceeași oră. Și trebuie să verifici mucusul cervical de fiecare dată când mergi la baie și să-l notezi pe cel mai fertil. În fine, metoda are nevoie de cooperarea partenerului. Din această cauză, e potrivită într-o relație foarte stabilă.

Prezervativul

În fine, prezervativele sunt singura metodă contraceptivă care protejează și împotriva BTS. Există atât în variantă latex și non-latex, așa că alergiile nu ar trebui să fie o problemă. La noi cele fără latex se găsesc un pic mai greu, dar în cel mai rău caz le poți comanda online. Există cei care vor spune că senzația cu prezervativ nu e la fel de bună ca fără. Dar știi ce e și mai rău? Clamidia, gonoreea, sifilis, HIV, și altele. Poți folosi un lubrifiant dacă pare neplăcut, însă nu uita să iei unul pe bază de apă. Cele pe bază de ulei distrug prezervativul.

Sunt foarte eficiente în prevenirea sarcinii și protecție împotriva bolilor dacă sunt folosite corect. De obicei fiecare cutie conține instrucțiuni. Dacă nu ai folosit niciodată, testează-le pe o jucărie ca să te asiguri că atunci când vine marele moment nu greșești.

Ce metode contraceptive non-hormonale îți plac?

Și de ce? Lasă un comentariu mai jos și spune-ne. Ca întotdeauna, dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să îl distribui și să te abonezi pentru a primi articole în exclusivitate.

Pin It on Pinterest

Share This